Poiana Stampei

Vama era aici. Negustorii care urcau dinspre Bistrița spre Moldova își scoteau hârtiile la poiana din capătul drumului, iar vameșul apăsa ștampila — stampa. Din gestul acela a rămas un nume: Poiana Stampei.

Prima însemnare o face Aron Vodă, în 1593, într-o scrisoare către bistrițeni: să nu-și mai pască vitele peste hotarul Moldovei, care trecea chiar pe aici. De atunci, locul a rămas ce era — un prag. Cobori Pasul Tihuța și, la 1201 de metri, lași Ardealul în urmă. Prima comună a Bucovinei care te primește este aceasta.

Poarta dinspre Ardeal

Comuna se întinde pe 180 de kilometri pătrați, la o altitudine medie de 900 de metri, într-o depresiune lungă de peste 20 de kilometri, urmând râul Dorna și pârâul Dornișoara. Șapte sate o alcătuiesc: Poiana Stampei, Căsoi, Dornișoara, Teșna, Tătaru, Pilugani și Prăleni. Aici trăiesc 2 119 oameni.

Drumul e unul singur și e vechi: DN17, parte din traseul european E58, care leagă Bistrița de Vatra Dornei. Până în oraș ai 19 kilometri. Până la creasta Călimanilor, mai puțin decât crezi.

Casele nu stau strânse. Pe măsură ce te depărtezi de centru, se răsfiră pe pante, cu poduri de fân și garduri de lemn, până se pierd în pădure. Risipirea asta nu e neglijență — e felul în care s-a locuit dintotdeauna aici, cu vitele aproape și cu fâneața la ușă.

Tinovul, cel mai mare din țară

La marginea de vest a comunei, pădurea se subțiază și se lasă pe un covor de mușchi care nu ține greutatea. E Tinovul Mare Poiana Stampei: 681,80 de hectare de turbărie, cea mai întinsă rezervație de acest fel din România și, din 25 octombrie 2011, zonă umedă de importanță internațională, recunoscută prin convenția Ramsar.

Nu trebuie să fii botanist ca să înțelegi ce vezi. O potecă de scânduri intră un kilometru în mlaștină, cu panouri care îți spun pe rând ce crește la picioarele tale: mesteacăn pitic, mușchi de turbă, orhidee de mlaștină, afin. Pinul crește strâmb și mărunt, pentru că sub el sunt metri de turbă, nu pământ.

Vino dimineața. Lumina intră printre trunchiuri ca prin gratii și, dacă ai răbdare, auzi cocoșul de munte.

Casa cu ladă de zestre

Casa Muzeu din Poiana Stampei nu e o vitrină. E o casă: odaia cu vatră și oale de lut, camera bună cu icoane și ștergare cusute, lada de zestre plină de costume care încă se poartă.

Pentru că portul de aici chiar se poartă. La Joia Mare, la Festivalul Național „Flori de pe Dorna”, la Balul Gospodarilor, satul iese îmbrăcat, iar casa se umple de oameni care știu la ce folosea fiecare unealtă. Meșteșugurile date drept uitate se învață aici, din mână în mână.

Facilități moderne, în inima comunei

În centrul satului, Sala Sporturilor adună sub același acoperiș piscină, saună, jacuzzi și salină, iar alături săli de fotbal, volei și baschet, teren sintetic, sală de fitness, tenis de masă și biliard.

Când să vii

Iarna ține mult și e albă, cu drumul deschis: pasul se dezăpezește, pentru că pe el trece toată legătura dintre Transilvania și Bucovina. Primăvara, la Joia Mare, se scot ouăle încondeiate. Vara, tinovul e la cea mai bună lumină, iar fânețele miros a cimbrișor. Toamna, pădurea de deasupra satului se face arămie și panorama dinspre Bârgău merită drumul singură.

Poiana Stampei nu e un loc de bifat în drum spre altundeva. E locul unde încetinești, pentru că exact asta a făcut dintotdeauna oricine trecea hotarul pe aici.