Dorna Arini

Bistrița taie comuna în două, și cele două maluri nu seamănă deloc. Pe dreapta pământul coboară domol, în terase etajate, cu fânețe și case risipite pe ele; pe stânga, versantul Giumalăului se ridică abrupt, fără nicio treaptă. O bucată de vreme, pe apa asta a trecut granița dintre două stăpâniri, chiar prin mijlocul satelor.

Dorna Arini are șase sate — Cozănești, Dorna-Arini, Gheorghițeni, Ortoaia, Rusca și Sunători — și 2.828 de locuitori la recensământul din 2021. Cu zece ani înainte erau 2.841. Reședința e la Cozănești, la 784 de metri, la 6 kilometri de Vatra Dornei. Hotarul comunei ține 147,06 kilometri pătrați, cei mai mulți sub pădure.

Granița de pe Bistrița

După ce Bucovina a trecut la Habsburgi, granița a coborât pe Bistrița și a tăiat comuna: partea de nord a rămas sub stăpânire austriacă, partea de sud în Moldova, iar la Gura Negrii s-a ridicat punct de frontieră. Așa a rămas până după Primul Război Mondial. Partea de dincolo de apă s-a numit o vreme Dorna pe Giumalău.

În 1776, din vechea Dornă s-au făcut două comune: Dorna-Vatra, dincolo, și Dorna-Gura-Negri, dincoace. Documentele o pomenesc însă mai devreme. La 13 februarie 1749, săteni din Dorna dau mărturie pentru muntele Păltiniș și dealul Omului, iar la 12 martie 1755 se hotărnicesc trei neamuri — Gheorghițenii, Tărițenii și Chilsoenii —, împărțeala făcându-se în casa preotului Mihail. În 1800, un hrisov al lui Constantin Ipsilanti dăruiește moșia Dornei fiului său, iar răzeșii de aici au purtat apoi zeci de ani de procese ca să o răscumpere.

Dicționarul geografic al județului Suceava, tipărit în 1894, găsește comuna cu 1.932 de suflete, patru biserici și cinci izvoare minerale. Până în 1925 a ținut de județul Fălticeni. Numele de azi, Dorna-Arini, e din 1968.

Legenda lui Gheorghiță

Povestea locului spune că un vânător pe nume Gheorghiță, hoț și primitor deopotrivă, a fost iertat de Ștefan Vodă și făcut stăpân peste locurile astea. Fiii lui ar fi împărțit valea: de la Gheorghe vin Gheorghițenii, de la Ioniță, Gura Negrei. Al treilea, Grigore, poreclit Cozan, fuge pe plută în jos, la Crucea, iar urmașii lui pun începutul Cozăneștilor. E o legendă, culeasă în dicționarul din 1894, nu un act de proprietate.

Satele de pe vale

Cel mai mare sat e Dorna-Arini, cu 1.335 de oameni. Urmează Ortoaia, cu 509, Cozănești, cu 322, Rusca, cu 252, Gheorghițeni, cu 229, și Sunători, cu 181. Rusca stă la 780 de metri, la gura văii care urcă spre Giumalău. Cătunele vechi s-au topit în sate: Gura Negrii și Arinul în Dorna-Arini, Zugreni în Sunători, Bada și Gogoșeni în Cozănești.

Pădurea, apa și vânatul

Albia Bistriței coboară la 750 de metri, iar de acolo teritoriul urcă până pe Giumalău, la 1.857. Între ele stau 10.271 de hectare de pădure, adică 69,8 la sută din comună. În Bistrița intră Neagra, Pârâul Arinului, Ortoaia, Rusca, Osoi, Sunători, Zugreni și Colbu. Prin păduri umblă urs, cerb, mistreț, râs, lup, vulpe, jder și pisică sălbatică, iar cocoșul de munte e specie ocrotită.

Cheile și muntele

La 20 de kilometri în aval de Vatra Dornei, tot pe DN17B, râul intră în Cheile Zugrenilor: versanți de 200–300 de metri, stânci cu nume și un meandru strâns, pe care apa îl face ocolind Colțul Acrii. Rezervația are 150,10 hectare și e ocrotită din 1973.

Pe malul celălalt începe Giumalăul. Din satul Rusca urcă un drum forestier marcat cu triunghi roșu, patru ore până la cabana de sub creastă, cu 820 de metri diferență de nivel; se poate merge tot anul. Din dreptul cheilor pleacă al doilea traseu, cu punct albastru, mai greu și numai vara.

Cântecul Cetinii

În ultima duminică din august, comuna își ține festivalul folcloric, „Cântecul Cetinii”. Tot în Cozănești, în Casa de Cultură, e colecția etnografică strânsă de sculptorul Mihai Vleju, din unelte de pădure și lucruri de casă. La Gheorghițeni, pe malul apei, se vede de departe clopotnița de lemn de 60 de metri a mănăstirii, ridicată la începutul anilor 2000.

Cum ajungi

Vii pe DN17B, drumul care leagă Vatra Dornei de Roșeni pe 87 de kilometri, ținând tot timpul valea Bistriței. De la Vatra Dornei până în centrul comunei sunt 6 kilometri, iar satele se înșiră pe drum, unul după altul. Calea ferată nu trece pe aici.